INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. Era o redută ce părea cu atît mai mult inexpugnabilă, cu cît fusese fortificată de unul din cei mai buni pionieri. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 10/3. ◊ Fig. Uniunea Sovietică, bastionul inexpugnabil al păcii. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 186, 1/1.

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile

inexpugnábil adj. m. (sil. mf. in-), pl. inexpugnábili; f. sg. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile

Inexpugnabil ≠ expugnabil

INEXPUGNÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate cuceri; de neînvins. [Cf. fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis].

INEXPUGNÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi cucerit; de neînvins; (fig.) care rezistă la toate atacurile. (< fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis)

INEXPUGNÁBIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi luat cu asalt; de necucerit; de neînvins. O cetate ~ă. [Sil. in-ex-pug-] /<fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis

inexpugnabil a. 1. ce nu se poate lua cu asalt: cetate inexpugnabilă; 2. fig. inatacabil: virtute inexpugnabilă.

*inexpugnábil, -ă adj. (lat. in-expugnabilis, d. ex-pugnare, a cuceri, V. pumn). Care nu poate fi cucerit: fort inexpugnabil. Care nu poate fi înfrînt: virtute inexpugnabilă.