INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. sg. indulgéntă, pl. indulgénte

INDULGÉNT adj. 1. v. iertător. 2. v. concesiv.

Indulgent ≠ exigent, riguros, sever, neiertător, neîngăduitor, netolerant, strict

INDULGÉNT, -Ă adj. Iertător; îngăduitor; blând. [Cf. fr. indulgent, lat. indulgens].

INDULGÉNT, -Ă adj. care manifestă indulgență; iertător; îngăduitor; tolerant. (< fr. indulgent, lat. indulgens)

INDULGÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care iartă cu ușurință greșelile cuiva; îngăduitor; iertător; tolerant. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bună înțelegere; îngăduitor; blând; blajin. Atitudine ~tă. /<fr. indulgent, lat. indulgens, ~ntis

indulgent a. îngăduitor.

*indulgént, -ă adj. (lat. indúlgens, -éntis). Îngăduitor, ĭertător, care persimte mult: cu răiĭ nu trebuĭe să fiĭ indulgent. Adv. În mod indulgent.

INDULGENT adj. 1. iertător, îndurător, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om ~.) 2. concesiv, îngăduitor, tolerant, (înv.) răbdător. (Prea este ~!)