indulgent definitie

12 definiții pentru indulgent

INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.
indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. sg. indulgéntă, pl. indulgénte
INDULGÉNT adj. 1. v. iertător. 2. v. concesiv.
Indulgent ≠ exigent, riguros, sever, neiertător, neîngăduitor, netolerant, strict
INDULGÉNT, -Ă adj. Iertător; îngăduitor; blând. [Cf. fr. indulgent, lat. indulgens].
INDULGÉNT, -Ă adj. care manifestă indulgență; iertător; îngăduitor; tolerant. (< fr. indulgent, lat. indulgens)
INDULGÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care iartă cu ușurință greșelile cuiva; îngăduitor; iertător; tolerant. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bună înțelegere; îngăduitor; blând; blajin. Atitudine ~tă. /<fr. indulgent, lat. indulgens, ~ntis
indulgent a. îngăduitor.
*indulgént, -ă adj. (lat. indúlgens, -éntis). Îngăduitor, ĭertător, care persimte mult: cu răiĭ nu trebuĭe să fiĭ indulgent. Adv. În mod indulgent.
INDULGENT adj. 1. iertător, îndurător, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om ~.) 2. concesiv, îngăduitor, tolerant, (înv.) răbdător. (Prea este ~!)

indulgent dex

Intrare: indulgent
indulgent adjectiv