INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Modalitate a dreptului de proprietate în care mai multe persoane se bucură în același timp de proprietatea asupra acelorași bunuri, avînd fiecare o cotă-parte abstractă, care nu poate fi determinată material. Bunuri aflate în indiviziune. A ieși din indiviziune. – Pronunțat: -zi-u-.

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii

indiviziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. indiviziúnii

INDIVIZIÚNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].

INDIVIZIÚNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material. (< fr. indivision)

INDIVIZIÚNE ~i f. Stare a unui bun material asupra căruia au dreptul mai multe persoane, fără a fi determinată cota-parte a fiecăreia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision

indivizi(un)e f. starea lucrurilor indivize sau a persoanelor care posed ceva în comun.

*indiviziúne f. (d. diviziune; fr. -ision). Starea lucrurilor indivize. Starea persoanelor care posedă lucrurĭ indivize: nimenĭ nu e ținut să rămîĭe în indiviziune.