indirect definitie

14 definiții pentru indirect

INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.[1]
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. Care se produce prin. mijlocirea cuiva sau a ceva, care apare sau se obține prin intermediul cuiva sau a ceva. V. mijlocit. Informație indirectă. ◊ (Adverbial) Astfel, l-ai ajutat indirect să-și facă o carieră. C. PETRESCU, C. V. 106. 2. (În expr.) a) (Gram.) Complement indirect = parte de propoziție care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrînge în mod indirect (1), de obicei ca un folos sau o pagubă, acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește, în frază, funcțiunea de complement indirect. Vorbire indirectă = vorbire în care se reproduce comunicarea cuiva, făcînd-o să fie, din punct de vedere gramatical, o subordonată (completivă) a unui verb de declarație. b) (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. Partea covîrșitoare a veniturilor statului capitalist provine din impozitele indirecte, care joacă un rol deosebit în jefuirea oamenilor muncii de către monopoliști. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 80. c) (Mil.) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice.
indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indiréct adj. m., pl. indirécți; f. sg. indiréctă, pl. indirécte
INDIRÉCT adj. 1. mediat, mijlocit. (Relații ~.) 2. (GRAM.) (înv.) nedrept. (Complement ~.)
Indirect ≠ direct
INDIRÉCT, -Ă adj. (adesea adv.) Care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊ Complement direct = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect acțiunea verbului; propoziție completivă (și s.f.) = propoziție cu funcție de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirectă = tragere făcută pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus].[1]
INDIRÉCT, -Ă adj. 1. (și adv.) care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație. 3. complement ~ = complement care exprimă obiectul în (de)favoarea căruia se săvârșește o acțiune, asupra căruia se răsfrânge în mod indirect acțiunea verbului; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement indirect pe lângă un verb din regentă. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~ă = tragere pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)
INDIRÉCT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu este direct. Itinerar ~. 2) Care se face prin mijlocirea cuiva sau a ceva; cu intermediari. /<fr. indirect, lat. indirectus
indirect a. 1. nu direct: cale indirectă; 2. Gram. complement indirect, care nu depinde direct de un verb; discurs indirect, care rapoartă la a treia persoană spusele cuiva. V. contribuțiune.
*indiréct, -ă adj. (lat. in-directus). Care nu e direct: drum indirect, (fig.) atac indirect, laudă indirectă. Contribuțiune indirectă, bir plătit de individ cînd e obligat să întrebuințeze timbru fiscal, cînd trebuĭe să cumpere articule de supt monopolu statuluĭ ș. a. Gram. Complement indirect, cuvînt (nume, pronume, verb la infinitiv) asupra căruĭa acțiunea verbuluĭ cade indirect: exilatu cugetă la patria luĭ, spune- întîmplarea, lucrez pentru a trăi saŭ pentru traĭ; propozițiune completivă indirectă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu de complement indirect: fiecare zi ne înștiințează că moartea se apropie; vorbire indirectă, aceĭa în care raportezĭ vorbele altuĭa alipindu-le, supt formă de propozițiune subordinată unuĭ verb principal care înseamnă a zice, a vedea ș. a.: ĭ-am spus n’a fost nimica. Adv. În mod indirect: l-am lovit indirect și pe el.
INDIRECT adj. 1. mediat, mijlocit. (Relații ~.) 2. (GRAM.) (înv.) nedrept. (Complement ~.)
INDIRÉCT, -Ă adj. (< fr. indirect, lat. indirectus): în sintagmele complement indirect, completivă indirectă, interogativă indirectă, împrumut indirect, obiect indirect, stil indirect și vorbire indirectă (v.).

indirect dex

Intrare: indirect
indirect adjectiv