Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru indicativ

INDICAT├ŹV, -─é, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indic─â, care ├«ndrum─â. 2. Adj. (Gram.; ├«n sintagma) Mod indicativ (╚Öi substantivat, n.) = mod personal care exprim─â, de obicei, o ac╚Ťiune prezentat─â de c─âtre vorbitor ca real─â. 3. S. n. Tot ceea ce serve╚Öte pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conven╚Ťional─â atribuit─â unit─â╚Ťilor millitare, comandan╚Ťilor ╚Öi unor ofi╚Ťeri din statele-majore ├«n scopul p─âstr─ârii secretului ╚Öi pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la ├«nceputul sau sf├ór╚Öitul programului (de radio ╚Öi de televiziune). ÔŚŐ Indicativ de apel = apelativ conven╚Ťional format din litere sau cifre al unei sta╚Ťii de radioemisie care permite ca aceasta s─â fie identificat─â de alte sta╚Ťii sau s─â fie chemat─â. ÔÇô Din fr. indicatif, lat. indicativus.
INDICAT├ŹV, -─é, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indic─â, care ├«ndrum─â. 2. Adj. (Gram.; ├«n sintagma) Mod indicativ (╚Öi substantivat, n.) = mod personal care exprim─â, de obicei, o ac╚Ťiune prezentat─â de c─âtre vorbitor ca real─â. 3. S. n. Tot ceea ce serve╚Öte pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conven╚Ťional─â atribuit─â unit─â╚Ťilor militare, comandan╚Ťilor ╚Öi unor ofi╚Ťeri din statele-majore ├«n scopul p─âstr─ârii secretului ╚Öi pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la ├«nceputul sau sf├ór╚Öitul programului (de radio ╚Öi de televiziune). ÔŚŐ Indicativ de apel = apelativ conven╚Ťional format din litere sau cifre al unei sta╚Ťii de radioemisie care permite ca aceasta s─â fie distins─â de alte sta╚Ťii sau s─â fie chemat─â. ÔÇô Din fr. indicatif, lat. indicativus.
INDICAT├ŹV, -─é, indicativi, -e, adj. 1. (Rar) Care indic─â, care ├«ndrumeaz─â. Planurile de cultur─â ale gospod─âriilor colective ╚Öi ├«ntov─âr─â╚Öirilor agricole, elaborate de comitetele executive ale sfaturilor populare raionale, au numai un caracter indicativ; ele, conform statutului, trebuie s─â fie supuse dezbaterii ╚Öi aprob─ârii adun─ârii generale. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2767. 2. (Gram.; ├«n expr.) Modul indicativ = modul care exprim─â de obicei o ac╚Ťiune prezentat─â de vorbitor ca real─â. ÔŚŐ (Substantivat, n.) Indicativul verbelor de conjugarea a doua.
indicat├şv1 adj. m., pl. indicat├şvi; f. indicat├şv─â, pl. indicat├şve
indicat├şv2 s. n., pl. indicat├şve
indicat├şv adj. m., pl. indicat├şvi; f. sg. indicat├şv─â, pl. indicat├şve
indicat├şv s.n., pl. indicat├şve
INDICAT├ŹV adj. v. indicator, ├«ndrum─âtor.
INDICAT├ŹV adj., s. (GRAM.) (├«nv.) ar─ât─âtor. (Modul ~.)
INDICAT├ŹV, -─é adj. Care indic─â, ├«ndrum─âtor. ÔŚŐ (Gram.) Modul indicativ (╚Öi s.n.) = mod care exprim─â o ac╚Ťiune real─â. // s.n. 1. Denumire conven╚Ťional─â pentru unit─â╚Ťi militare, comandan╚Ťi etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la ├«nceputul sau sf├ór╚Öitul emisiunii. ÔŚŐ Indicativ de apel = apelativ conven╚Ťional format din litere sau cifre care serve╚Öte pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].
INDICAT├ŹV, -─é I. adj. care indic─â, face cunoscut. ÔÖŽ mod ~ (╚Öi s. n.) = mod verbal care exprim─â o ac╚Ťiune real─â. I. s. n. 1. denumire conven╚Ťional─â pentru unit─â╚Ťi militare, comandan╚Ťi etc. 2. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la ├«nceputul sau sf├ór╚Öitul emisiunii. ÔÖŽ ~ de apel = apelativ conven╚Ťional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic. (< fr. indicatif, lat. indicativus)
INDICAT├ŹV1 ~─â (~i, ~e) Care indic─â; folosit pentru indicare. ÔŚŐ Modul indicativ mod personal care exprim─â o ac╚Ťiune real─â (la prezent, trecut sau viitor). /<fr. indicatif, lat. indicativus
INDICAT├ŹV2 ~e n. Fapt ce indic─â ceva. ÔŚŐ ~ de apel semn const├ónd din litere ╚Öi cifre, fiind specific pentru fiecare emi╚Ť─âtor-receptor telegrafic sau radiofonic. /<fr. indicatif, lat. indicativus
indicativ a. care indic─â: semn indicativ. ÔĽĹ n. Gram. mod verbal, care exprim─â ├«ntrÔÇÖun chip pozitiv starea sau ac╚Ťiunea.
*indicat├şv, -─â adj. (lat. indicativus). Care serve╚Öte la indicare: semn indicativ. S. n., pl. e. Gram. Un mod verbal care indic─â sigur (pozitiv, absolut) starea sa┼ş ac╚Ťiunea: ce─ş vech─ş nu ╚Ötia┼ş c─â p─âm├«ntu se ├«nv├«rte ├«n juru soarelu─ş.
indicativ adj. v. INDICATOR. ÎNDRUMĂTOR.
INDICATIV adj., s. (GRAM.) (înv.) arătător. (Modul ~.)
INDICAT├ŹV s. n. (cf. lat. indicativus, fr. indicatif): mod al verbului (personal, predicativ, mixt) cu morfem caracteristic zero, care exprim─â un proces real sub forma prezentului, trecutului (cu patru aspecte: imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus ╚Öi mai mult ca perfectul) ╚Öi a viitorului (cu dou─â aspecte: viitorul I ╚Öi viitorul al II-lea sau anterior). Este alc─âtuit din radicalul verbului, la care se adaug─â sufixele temporale ╚Öi desinen╚Ťele de persoan─â (la timpurile simple: prezent, imperfect, perfectul simplu ╚Öi mai mult ca perfect) sau din participiul invariabil al verbului, precedat de formele specializate ale auxiliarelor morfologice a avea (la perfectul compus) ╚Öi a vrea (la viitorul I, timp compus) sau de viitorul I al verbului a fi (la viitorul al II-lea, timp compus): c├ónt─âm, c├óntam, c├óntar─âm, c├óntaser─âm; am c├óntat, vom c├ónta; vom fi c├óntat. Este folosit frecvent ├«n propozi╚Ťii independente, ├«n propozi╚Ťii principale regente, ├«n propozi╚Ťii enun╚Ťiative, ├«n toate stilurile limbii rom├óne literare.

Indicativ dex online | sinonim

Indicativ definitie

Intrare: indicativ
indicativ adjectiv substantiv neutru