incident definitie

20 definiții pentru incident

INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între forțele grănicerești a două state vecine. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.
INCIDÉNT1, incidente, s. n. 1. Întîmplare neașteptată (de obicei neplăcută), caz ivit deodată. După ce se potoli incidentul, își zise în sine că și-a făcut datoria și poate să plece mai departe. REBREANU, R. II 97. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între forțele grănicerești a două state vecine. 2. (Mai ales în legătură cu verbul «a ridica») Obiecție, contestație (de însemnătate secundară) ridicată (pe neașteptate) în cursul unui proces în legătură cu judecata și de care depinde aceasta.
INCIDÉNT2, -Ă, incidenți, -te, adj. 1. (Gram., despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții (sau fraze). Propoziție incidentă. Cuvînt incident. 2. (Fiz.; mai ales în expr.) Rază incidentă = rază care cade pe suprafața unui corp.
incidént1 adj. m., pl. incidénți; f. incidéntă, pl. incidénte
incidént2 s. n., pl. incidénte
incidént adj. m., pl. incidénți; f. sg. incidéntă, pl. incidénte
incidént s. n., pl. incidénte
INCIDÉNT s. v. excepție.
INCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neplăcută care survine într-o situație, în timpul unei activități. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între formații grănicerești care aparțin la două state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție, contestație accesorie la cauza principală a unui proces. [< fr. incident].
INCIDÉNT, -Ă adj. 1. (Despre cuvinte, propoziții) Intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. 2. Rază incidentă = rază care atinge o suprafață într-un anumit punct. [Cf. fr. incident, it. incidente].
INCIDÉNT, -Ă I. adj. 1. (despre cuvinte, propoziții) intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. 2. (despre fascicule de radiații) care atinge o suprafață într-un anumit punct. II. s. n. 1. eveniment neașteptat, neplăcut, care survine în timpul unei activități. ◊ greutate, dificultate. 2. (jur.) obiecție, contestație accesorie la cauza principală a unui proces. (< fr. incident)
INCIDÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) gram. (despre cuvinte, îmbinări de cuvinte, propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze, neavând legături sintactice cu acestea. 2) fiz. (despre raze, fascicule de lumină) Care cade pe suprafața unui corp intersectându-l. /<fr. incident, lat. incidens, ~ntis
INCIDÉNT2 ~e n. 1) Întâmplare neașteptată (și neplăcută), dificultate care survine în cursul unei acțiuni. 2) jur. Obiecție făcută în cursul procesului de una dintre părțile implicate, care poate influența sentința. /<fr. incident, lat. incidens, ~ntis
incident n. 1. întâmplare neașteptată în cursul unei întreprinderi; 2. acțiune secundară într’o dramă, într’un roman; 3. șicană ridicată în cursul unui proces, la joc.
*incidént, -ă adj. (lat. incídens, -éntis, d. in-cido, -cídere, a cădea în, d. cádere, a cădea. V. ac-cident). Care cade pe o suprafață: raze incidente. Care se întîmplă în cursu uneĭ afacerĭ: chestiune incidentă. Gram. Propozițiune incidentă, care o taĭe în doŭă pe alta ca să-ĭ completeze înțelesu, începe cu care, cînd, unde ș. a. și e separată tot-de-a-una pin virgule, ca: Traian, care a fost un împărat roman, a cucerit Dacia. S. n., pl. e. Acțiune secundară într’o dramă, într’un romanț. Lucru de care se leagă un avocat orĭ procuroru într’un proces cînd e vre-un vițiŭ de formă orĭ vrea să șicaneze.
INCIDENT s. (JUR.) excepție. (A ridica un ~ într-un proces.)
DISPOZITIV PENTRU REZOLVAREA INCIDENTELOR ÎN PARAȘUTISM cuțit special ascuțit pe ambele părți, având vârful bont sau lamă subțire și ascuțită atașată unui mâner special, ușor de manevrat, destinat tăierii rapide a suspantelor parașutei care a funcționat incorect în caz de imposibilitate de a larga voalura parașutei, pentru a putea deschide în siguranță parașuta de rezervă.
INCIDENT AVIATIC eveniment neașteptat care survine în timpul activității de zbor, împiedicând desfășurarea acestuia în condiții optime.
INCIDÉNT, -Ă adj. (cf. fr. incident): în sintagmele cuvânt incident, construcție incidentă, parte de propoziție incidentă și propoziție incidentă (v.).

incident dex

Intrare: incident
incident adjectiv substantiv neutru