Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru inchiziție

INCHIZÍȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. XII și începutul sec. XIII, însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.
INCHIZÍȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice care judeca pe cei acuzați de erezie și pe cei care își manifestau sub orice formă ostilitatea sau nesupunerea față de biserica catolică. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.[1]
INCHIZÍȚIE s. f. Instituție polițistă-judiciară (din secolele XIII-XIX) de o mare cruzime, creată de biserica catolică spre a oprima pe cei care se împotriveau exploatării feudale și asupririi exercitate de biserică. Inchiziția cerească Și poliția lumească Ce dau spectrul fioros Au pierit. BOLLIAC, O. 193.
inchizíție (-ți-e) s. f., art. inchizíția (-ți-a), g.-d. inchizíții, art. inchizíției
inchizíție s. f. (sil. -ți-e), art. inchizíția (sil. -ți-a), g.-d. inchizíții, art. inchizíției[1]
INCHIZÍȚIE s.f. Instituție ecleziastică, cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime și instituită de biserica romano-catolică (în sec. XIII-XIX) pentru a stăpâni pe așa-numiții eretici și mai ales pentru a oprima pe cei care se opuneau exploatării feudale și asupririi bisericii. [Gen. -iei, var. inchizițiune s.f. / cf. it. inquisizione, fr. inquisition, lat. inquisitio].
INCHIZÍȚIE s. f. instituție ecleziastică cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime, instituită de biserica romano-catolică pentru lupta împotriva ereticilor. ◊ (fig.) anchetă arbitrară, severă. (< fr. inquisition, lat. inquisitio)
INCHIZÍȚIE f. 1) (în sec. XIII-XIX) Instituție a bisericii romano-catolice care judeca pe cei acuzați de erezie sau de nesupunere față de biserică și care este vestită prin sentințele sale de o mare cruzime. 2) fig. Atitudine de inchizitor. /<fr. inquisition, lat. inquisitio, ~onis[1]
inchiziți(un)e f. 1. cercetare riguroasă, vexatoriei 2. tribunal instituit odinioară în unele ări apusene, mai ales în Spania, spre a căuta și urmări pe eretici.
*inchizițiúne f. (lat. in-quisítio, -ónis, d. in-quisitum, supinu d. in-quirere, care e un compus al luĭ quáerere, de unde vine rom. a cere. V. a-chizițiune). Un tribunal bisericesc instituit de la 1183 în Italia și apoĭ în Spania pentru urmărirea ereticilor. Fig. Perchizițiune riguroasă și arbitrară. – Și -íție.
INCHIZIȚIA, instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. 12 și în prima jumătate a sec. 13 (conciliile de la: Verona, 1184; Lateran, 1215; Toulouse, 1229), însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei (în special a catarilor). În 1163, Conciliul de la Reims a înființat I. episcopală și I. monastică; aceste două instituții de judecată similare sunt diferite de I. spaniolă, tribunal regal autorizat de papa Sixtus IV în 1478, care, pentru a obține unificarea religioasă a Spaniei, i-a persecutat pe evreii și musulmanii proaspăt convertiți, suspectați de a continua practicile vechilor lor religii. Din 1252, papa Innocentiu IV a autorizat folosirea torturii pentru obținerea de mărturisiri. În 1542, a fost creată și Congregația Supremei Imchiziții, cu scopul de a lupta împotriva Reformei. Suprimată în 1808, prin decret imperial, de către Napoleon, apoi restabilită, I. spaniolă a fost definitiv lichidată în 1834 (din ordinul regentei Maria Cristina). I. a funcționat cu precădere în N Italiei, S Franței și în Spania creștină împotriva catarilor, valdensilor, vrăjitoarelor, magicienilor, evreilor și musulmanilor; în Boemia a fost folosită împotriva husiților, în Țările de Jos, împotriva begarzilor, în statele germane, împotriva vrăjitoarelor, în Anglia, împotriva Ordinului templierilor.
Inchizíție, instituție a Bis. catolice, creată în 1183 de conciliul de la Verona pentru pedepsirea ereticilor și a celor ostili catolicismului. Reorganizată în 1542 de către papa Paul III și condusă de iezuiți, ea a lăsat triste amintiri, trimițând pe eșafod, mai întâi din fanatism, apoi și din interese monarhice, mii de persoane, printre care mulți oameni de știință. A fost lichidată treptat în sec. 18-19.

inchiziție definitie

inchiziție dex

Intrare: inchiziție
inchiziție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e