INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

INC, incuri, s. n. (Mold.) Poftă de rîs și de joc, poftă de zburdălnicii. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. Ei, las’ că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. id. P. 304.

inc (reg.) s. n., pl. íncuri

inc s. n., pl. íncuri

inc (íncuri), s. n. – 1. Rîs, hohot. – 2. Poftă de rîs, de zburdălnicie, de joc. Creație expresivă, care traduce efortul de a-și ține rîsul, cf. icni (Tiktin). – Der. incot, s. n. (hohot de rîs), cf. chicot, hihot; (h)incoti, vb. (a hohoti); incaci, adj. (zîmbitor). Legătura cu sl. ǫkotŭ „cîrlig” (DAR) nu pare posibilă.

INC ~uri n. pop. Dispoziție de joc și zbenguială. /Orig. nec.

inc, incuri, s.n. (reg.) 1. poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. 2. chiot, râs înfundat. 3. capriciu.

inc n. Mold. 1. dispozițiune de a juca, sburdăciune (vorbind de puii de animale); 2. joc, caprițiu: copilă plină de incuri CR. [Origină necunoscută].

inc și hinc n., pl. urĭ (din incot). Mold. Fam. Haz, farmec, atracțiune: o fată plină de incurĭ, îțĭ era maĭ mare dragu să te uițĭ la incurile eĭ, te pălea hincu cînd o auzeaĭ cîntînd. L-a trîntit de ĭ-a eșit incu, l-a trîntit de a făcut „buf”, l-a bușit răŭ.

INC 1. – b. (Moț);-ul t., ard. și InkuL rîu în Ucraina; Inceștis.r. Beiuș. 2. Incaș fam. și s. (Dm). 3. Cf. Inculeț, fam., mold.