IMUNOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul reacțiilor organismului față de agenții infecțioși și de produsele lor toxice. – Din fr. immunologie.

IMUNOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul imunității (1). – Din fr. immunologie.

imunologíe s. f., art. imunología, g.-d. imunologíi, art. imunologíei

imunologíe s. f., art. imunología, g.-d. imunologíi, art. imunologíei

IMUNOLOGÍE s.f. Ramură a biologiei și a medicinii care se ocupă cu studiul imunității. [Gen. -iei. / < fr. immunologie, cf. lat. immunis – imun, gr. logos – știință].

IMUNOLOGÍE s. f. ramură care studiază fenomenele imunității și consecințele lor profilactice și terapeutice. (< fr. immunologie)

IMUNOLOGÍE f. Ramură a științei medicale care se ocupă cu studiul reacției organismului față de agenții infecțioși. [G.-D. imunologiei] /<fr. immunologie

imunologíe s. f. (med.) Șțiintă ce se ocupă cu studiul imunității ◊ „La rândul ei, imunologia, o ramură a medicinei, recurgând la metodele biochimiei, a dat naștere imunochimiei.” Sc. 28 XI 64 p. 4. ◊ „[...] dr. M. G. de la serviciul de imunologie a transplanturilor de la Universitatea din California s-a referit [...] la transplanturile de măduvă care ar putea fi folosite pentru tratarea unor maladii cu caracter genetic.” R.l. 8 XII 84 p. 6; v. și interdisciplinaritate (din fr. immunologie; cf. engl. imunology; PR 1953; CD, DM, DZ; DEX, DN3)

IMUNOLOGÍE (< fr.; {i} fr. immun[ité] „imunitate” + gr. logos „studiu”) s. f. Știință care se ocupă cu studiul reacțiilor organismului față de agenți infecțioși și de produsele lor toxice (în special în reacțiile dintre anticorpi și antigeni, deci imunitatea umorală), precum și cu aspecte ale imunității celulare. Studiază și afecțiunile în care organismul produce anticorpi față de propriile sale celule (boli autoimune).

IMUNO- „imun, imunitate”. ◊ L. immunis „apărat, scutit” > fr. immuno-, germ. id., engl. id., ït. id. > rom. imuno-. □ ~electroforeză (v. electro-, v. -foreză), s. f., adaptare a tehnicii electroforetice pentru imunizare; ~gen (v. -gen1), adj., care produce imunitate; ~geneză (v. -geneză), s. f., teorie asupra legilor de dezvoltare și de manifestare a rezistenței la organismele animale și vegetale; ~hematologie (v. hemato-, v. -logie1), s. f., ramură a hematologiei care se bazează pe concepția că o serie de hemopatii rezultă din acțiunea unor factori imunologici; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a hematiilor sub acțiunea anticorpilor antieritrocitari corespunzători; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fenomenele de imunitate; ~osmoforeză (v. osmo-2, v. -foreză), s. f., metodă rapidă pentru identificarea virusurilor prin reacții simulate de serologie și de electroforeză; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., studiu al reacțiilor morbide provocate de apariția unui antigen în organism; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament preventiv prin administrarea de seruri sau vaccinuri care conțin anticorpi sau antigeni.