IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impune respect sau admirație prin calități, prestigiu, dimensiuni; măreț, falnic, arătos, impozant. O casă de cultură, înzestrată cu o bibliotecă impunătoare și cu o elegantă sală de teatru și cinematograf. STANCU, U.R.S.S. 165. Mă uitam încremenit la figura lui impunătoare de războinic. SADOVEANU, O. I 418. Operile de artă au știut și ele să păstreze un aspect cu totul impunător. ODOBESCU, S. III 76.