impersonal definitie

12 definiții pentru impersonal

IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nici o persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită nici unei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu este personal, care nu se referă la nici o persoană; fig. lipsit de personalitate, de originalitate; fără individualitate. Glasul era cald, iar ofițerul, către care se întoarseră toate privirile, ar fi avut poate o figură impersonală... dacă n-ar fi fost lumina bună și albastră a ochilor. C. PETRESCU, Î. II 108. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită nici unei persoane. Verbele unipersonale și impersonale se conjugă... numai la pers. a III-a. GRAM. ROM. I 302.
impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonál adj. → personal
Impersonal ≠ personal
IMPERSONÁL, -Ă adj. Care nu este personal; (fig.) lipsit de personalitate, de originalitate. ◊ (Gram.; despre verbe, construcții etc.) Care arată o acțiune neatribuită nici unei persoane. [Cf. fr. impersonnel, it. impersonale].
IMPERSONÁL, -Ă adj. care nu se referă la o persoană, nu vizează direct pe cineva; cu caracter obiectiv. ◊ (despre verbe, construcții verbale) care exprimă o acțiune neatribuită nici unei persoane. ◊ (fig.) lipsit de personalitate. (< fr. impersonnel, lat. impersonalis)
IMPERSONÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care nu se referă la o persoană anumită; nepersonal. 2) lingv. (despre verbe) Care exprimă o acțiune fără subiect real sau determinat și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. 3) fig. Care este lipsit de individualitate; fără trăsături particulare. Lucrare ~ă. /<fr. impersonnel, lat. impersonalis
impersonal a. 1. care nu s’aplică la o persoană anumită: legea e impersonală; 2. se zice de verbele cari au numai infinitivul și a treia persoană singular: plouă, ninge, trebue; 4. Gram. mod care nu distinge persoanele: modurile impersonale sunt: infinitivul și supinul.
*impersonál, -ă adj. (lat. impersonalis). Care n’are personalitate, care nu se aplică numaĭ uneĭ persoane, ci orĭ-cuĭ ar fi: legea e impersonală. Banal, lipsit de originalitate: stil impersonal. Gram. Se zice despre verbele uzitate la persoana a treĭa a singularuluĭ (numite și unipersonale), ca: trebuĭe, ploŭă, ninge. Modu impersonal, infinitivu, care nu arată persoana. Adv. În mod impersonal: a vorbi impersonal.
IMPERSONÁL, -Ă adj. (cf. fr. impersonnel, it. impersonale): în sintagmele expresie verbală impersonală, propoziție impersonală, reflexiv impersonal și verb impersonal (v.).

impersonal dex

Intrare: impersonal
impersonal adjectiv