IMPERATÍV², -Ă, imperativi, -e, adj. Care ordonă, care poruncește; poruncitor. Ton imperativ. ◊ (Gram.) Modul imperativ (și substantivat, n.) = modul verbal prin care se exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc. (în vederea îndeplinirii sau împiedicării unei acțiuni).