ignoranță definitie

15 definiții pentru ignoranță

IGNORÁNȚĂ s. f. 1. Lipsă de cunoștințe (elementare), de învățătură; incultură. 2. (Înv.) Faptul de a ignora, de a nu ști ceva. – Din fr. ignorance.
IGNORÁNȚĂ s. f. 1. Lipsă de cunoștințe (elementare), de învățătură; incultură. 2. (Înv.) Faptul de a ignora, de a nu ști ceva. – Din fr. ignorance.
IGNORÁNȚĂ s. f. 1. Lipsă de cunoștințe (elementare), de învățătură; neștiință. Partidul nostru desfășoară o amplă revoluție culturală la sate, pentru a sfărîma lespedea ignoranței și inculturii sub care regimul burghezo-moșieresc strivea în trecut țărănimea noastră muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 275, 1/1. Să vă curățiți de lepra ignoranței și a trîndăviei. CREANGĂ, A. 136. 2. (Învechit) Faptul de a ignora, de a nu ști, necunoaștere a situației. În tot timpul acesta, Soleiman-pașa era în cea mai mare ignoranță despre cele ce se petreceau la Poartă. GHICA, A. 33.
ignoránță (ig-no-/i-gno-) s. f., g.-d. art. ignoránței
ignoránță s. f. (sil. mf. i-), g.-d. art. ignoránței
IGNORÁNȚĂ s. v. incultură.
Ignoranță ≠ erudiție
IGNORÁNȚĂ s.f. Lipsă de cunoștințe, de învățătură; incultură. [Cf. it. ignoranza, fr. ignorance].
IGNORÁNȚĂ s. f. lipsă de cunoștințe, de învățătură; incultură. (< fr. ignorance, lat. ignorantia)
IGNORÁNȚĂ f. 1) Stare de ignorant; lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; incompetență; neștiință. 2) Lipsă de instruire și de cultură generală; incultură. [G.-D. ignoranței] /<fr. ignorance, lat. ignorantia
ignoranță f. neștiință (de carte).
*ignoránță f., pl. e (lat. ignorantia). Neștiință.
IGNORANȚĂ s. incultură, nepricepere, neștiință, (livr.) agramatism, (înv.) prostăticie, prostie, prostime. (E de-o ~ crasă.)
IGNORANȚĂ. Subst. Ignoranță, incultură, neștiință, necunoaștere, neștiință de carte, (întuneric (fig.); analfabetism, agramatism; înapoiere, primitivism, primitivitate, sălbăticie; obscurantism. Nepricepere, lipsă de pregătire, nepregătire, incompetență, incapacitate; obtuzitate, obtuziune (rar); prostie, neghiobie. Ignorant, incult, analfabet (fig.), neștiutor de carte, neștiutor, agramat, semidoct, profan, ageamiu (fam.); obscurantist, retrograd, prost, prostănac, neghiob; tont, tolomac. Adj. Ignorant, incult, neștiutor, analfabet, agramat, neinstruit, necultivat, nepregătit, neinformat; profan, neinițiat, semidoct, ageamiu (fam.); primitiv, necivilizat, înapoiat, obtuz, mărginit (fig.), limitat (fig.); retrograd, obscurantist. Nepriceput, incompetent, incapabil. Redus, prost, neghiob, nerod, tont, tolomac, cap pătrat, bîtă cu ochi. Vb. A fi ignorant (incult, analfabet); a nu ști nimic; a fi prost, a nu ști carte; a fi un prost și jumătate, a fi prost ca bîta (ca oaia, ca noaptea), a fi strîmt (îngust) la minte, a avea minte de vrabie (de găină), a avea ochelari de cai, a nu ști să încurce două paie. A cădea în ignoranță (obscurantism), a se sălbătici. Adv. Din ignoranță, din necunoaștere, din neștiință; prostește, neghiobește. V. impolitețe, nepricepere, prostie.
ES IST NICHTS SCHRECKLICHER, ALS EINE TÄTIGE UNWISSENHEIT (germ.) nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.

ignoranță dex

Intrare: ignoranță
ignoranță substantiv feminin
  • silabisire: i-