inát n., pl. inuzitat urĭ (turc. [d. ar.] ῾inad, încăpățînare; ngr. ináti, invidie; inat, încăpățînare. V. inacciŭ). Ban. Cĭudă, necaz: cine-are inat pe noĭ, otrăvi-s’ar pînă joĭ (P. P.). – Și ĭanát (Munt.) și ĭenát (Mold.), cĭudă, necaz, inimă rea, regret: a da, a vinde cu ĭanat. Încăpățînare, opunere cu cĭudă. V. tîngă.