ieșí (iés, ieșít), vb. – 1. A părăsi un loc plecînd afară. – 2. A pleca de acasă, a se duce. – 3. A părăsi o poziție, o situație dificilă. – 4. A se elibera, a scăpa. – 5. A se distinge, a se evidenția. – 6. A defeca. – 7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naște, a răsări, a crește. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. – 12. A avea o izbucnire neașteptată. – 13. A întrece măsura, a depăși limitele. – 14. (Despre pete) A se șterge, a dispărea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obține, a cîștiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calități. – 18. A juca la un joc de cărți cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declarație. – 20. La unele jocuri, a cîștiga. – Var. (înv.) eși. Mr. es, ișii, ișită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Pușcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. ieșire, s. f. (acțiunea de a ieși și rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat); ieșitură, s. f. (parte ieșită în afară, proeminență); ieșitoare, s. f. (înv., ieșire, poartă; privată).