ie definitie

2 intrări

22 definiții pentru ie

e2 av vz ie
ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască, caracteristică portului național romînesc, făcută din pînză și împodobită cu cusături alese. O văzu pe Stanca în straiul ei ușor de primăvară de coloare verde, purtînd la sîn pe ie un bujor. SADOVEANU, P. M. 292. Tăcînd, a șters femeia o lacrimă cu ia. COȘBUC, P. I 142. Ancuța, cu cosițele-i plăvițe răsfirate, învălită numai într-o ie subțire și într-o fustă de albă mătase, căzu pe năsipul jilav și moale al prundului. ODOBESCU, S. I 141. 2. Piele groasă care atîrnă sub gîtul boului în chip de gușă.
íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-)
íe s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (sil. i-i-)
ÍE s. (Ban., Transilv. și Maram.) spăcel. (Poartă fotă și ~ înflorată.)
ÍE s. v. chișiță.
-ÍE/-IÚNE s. f. „stare”, „calitate”. (< fr. -ion)
adv. – Da. Germ. ja. În Trans. După Pușcariu, Lr., 280, în loc de e(ste), cf. fi.
íie (-íi), s. f.1. Parte inferioară a pîntecelui. – 2. La cai, chișiță. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Pușcariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ijë, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvînt rar, aproape uitat, fără îndoială din rațiuni de omonimie.
íie (-íi), s. f. – Bluză țărănească, un fel de cămașă din pînză de in, cu pieptul brodat în șiruri colorate. – Var. ie. Lat. lῑnea „de pînză” (Cipariu, Gram., 90; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 774; REW 5064; DAR), cf. alb. ljinë (Philippide, II, 644), sard. lindza (Wagner 109), fr. linge.
ÍE ii f. Bluză femeiască din componența costumului național, confecționată din pânză albă și ornamentată cu broderii sau cusături, de obicei geometrice, pe piept, la mâneci și la guler. [Art. ia; G.-D. iei; Sil. i-e] /<lat. linea
íe adv. (reg.) da, așa e!.
iíe, iii, iiuri, s.f. și n. (înv.) 1. Moalele burții la vite; flămânzare, deșert, stinghie. 2. Pielea care atârnă sub burta boului; gușă, salbă. 3. (la om) Măruntaie, cimț, rărunchi, viscere. 4. Chișița calului.
ii n. pl. părțile laterale și inferioare ale pântecelui: osul, vâna iilor. [Lat. ILIA].
iie f. cămașă de țărancă, cusută cu flori de mătase și acoperită cu fluturași pe la umeri, piepți și spate: o iie albă ca zăpada [Lat. (VESTIS) LINEA, haină de in].
1) íe f. (lat. linea [vestis], haĭnă de in, d. lineus, de in; fr. linge, sp. liña. V. in, linie. Cp. cu vîlnic). Vest. Cămașă femeĭască țărănească ornată cu cusuturĭ de arnicĭ de orĭ-ce coloare și cu fluturĭ.
2) íe f. (lat. îlia n. pl., pîntece, coaste. V. iliac). Vechĭ. Partea de jos a pînteceluĭ, vintre. V. stinghie 2 și deșert.
iĭ, pl. d. ie 1 și 2 și (est) dativu d. ĭa 1 îld. ĭeĭ și pl. d. ĭel îld. ĭeĭ (dînșiĭ).
IE s. (Ban., Transilv. și Maram.) spăcel. (Poartă fotă și ~ înflorată.)
ie s. v. CHIȘIȚĂ.

ie dex

Intrare: ie (bluză)
ie substantiv feminin
Intrare: ie (da)
ie