IST, iști, adj. dem. m. (Mold.; cînd urmează după substantiv, are de obicei forma ista) Acest, ăst. Eu am pus iapa mea la căruța omului istuia și ne-am dus la moară. SBIERA, P. 223. Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea să-ți dau carul ista? CREANGĂ, P. 42. Fă-te tu cerșitor la capătul ist de pod, și eu la celalalt. id. ib. 298. ♦ (Despre unități de timp) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. S-a aflat de la starostele Nechifor și de la alți vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. SADOVEANU, F. J. 426. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ístui, pl. ístor; (cînd are forma ista) pl. íștia; gen.-dat. sg. ístuia, pl. ístora.