iarbă f. 1. plantă cu cotorul obișnuit verde, moale și fraged: ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți; 2. praf de pușcă; 3. nume de plante medicinale (sau superstițioase), în genere plante erbacee și în special cele din familia gramineelor: iarbă amară, granat; iarbă aspră, țăpoșică; iarba bălții, păiuș; iarbă bărboasă, costrei; iarba canarașului, plantă ale cării semințe sunt întrebuințate pentru hrana păsărilor (Phalaris canariensis); iarba codrului, Tr. mătrăgună: iarbă de curcă, fumărică; iarbă de lungoare, usturoiță; iarbă de mare, plantă acvatică ale cării frunze sunt întrebuințate spre a face perne și saltele (Zostera marina); iarbă englezească, zizanie; iarba fiarelor, plantă veninoasă, cu florile alb-gălbui care (așa crede poporul) poate descuia zăvoarele și de aceea e foarte căutată de hoți, cari o poartă la brâu sau în degetul cel mic dela mâna stângă (Asclepias vincetoxicum); iarba găii, amăruță; iarbă grasă, plantă ale cării vlăstare tinere se mănâncă ca salată (Portulaca oleracea); iarba iepurelui, tremurătoare; iarbă mare, oman; 4. în medicina populară: iarba acului, antimoniu sulfurat (face parte din doftoriile băbești în contra surpăturei). [Lat. HERBA].