*ĭod n. (vgr. iódes, violet, brun, d. íon, viorică). Chim. Un corp simplu monovalent solid cenușiu albăstruĭ cristalizat în foĭ saŭ lame opace, cu luciŭ semimetalic. Se topește la 113°,6 și ferbe la 200, dînd vaporĭ violețĭ cu densitatea de 8,7. Greutatea atomică: 127. A fost găsit de Courtois la 1811 în cenușile algelor marine numite varech și a fost studiat adînc de Gay-Lussac și de Davy. Maĭ există în planta marină fucus și în ficatu peșteluĭ gádus mórrhua. E uzitat în medicină și fotografie. El albăstrește scrobeala.