HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. A face bucăți, a rupe, a sfîșia, a zdrențui, a face harcea-parcea. De mic copil, hagiul fusese cuminte și așezat. Nu i s-auzea gurița, nici pașii. Nu rupea pantofii. Nu-și hărtănea rochița. DELAVRANCEA, H. TUD. 17. Cu ochii pîrliți, fără să vază, fără să-și dea seama de ce face, strigă ca și cum l-ar fi hărtănit o fiară sălbatecă, id. S. 207. ◊ Fig. Margareta citi din nou aceste pagini care-i curmau viața. Ca niște tăiușuri fierbinți îi treceau prin inimă și i-o hărtăneau. VLAHUȚĂ, O. A. I 128. ◊ Refl. Hainele de pe dînsa se hărtăniseră, se muceziseră și se putreziseră. ISPIRESCU, L. 144.