HALALÁIE s. f. v. hălălaie.

HĂLĂLÁIE, hălălăi, s. f. (Pop.) Hărmălaie. [Var.: halaláie s. f.] – Din hălălăi.

HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică.

HALALÁIE s. f. v. hălălaie.

HĂLĂLÁIE s. f. (Pop.) Hărmălaie. [Var.: halaláie s. f.] – Din hălălăi.

HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică.

HALALÁIE s. f. v. hălălaie.

HĂLĂLÁIE s. f. Zgomot, gălăgie, larmă, hărmălaie, zarvă, tărăboi. Unde îmi începură o ceartă și o hălălaie între dînșii. ISPIRESCU, L. 375. – Variantă: halaláie (CARAGIALE, O. VII 439) s. f.

!hălăláie (pop.) s. f., art. hălăláia, g.-d. art. hălălắii; pl. hălălắi

hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă

hălăláie s. f. (sil. -la-ie), art. hălăláia

hălălăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hălălăiáscă

HĂLĂLÁIE s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.

HĂLĂLĂÍ vb. v. lărmui.

A HĂLĂLĂÍ ~iésc intranz. pop. A face gălăgie. /Onomat.

hălălaie f. larmă mare: începură o ceartă și o hălălaie ISP. [Onomatopee: halala!].

halaláĭe, V. hălăláĭe.

hălăláĭe f. (imit.). Huĭet infernal, tămbălăŭ, hălămujdie, hărmalaĭe. – Și hala-.

hălălăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu hăulesc, aleleĭ). Vest. Fam. Vorbesc tare, strig: un cîrd de țăranĭ hălălăind (Cl. 1910, 545).

hălălaie s. v. BALAMUC. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. SCANDAL. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.

hălălăi vb. v. LĂRMUI.

HĂLĂLĂI, ard. (Viciu 16), < subst. hălălae (larmă) sau < magh. halál „moarte”.