hăbăuc a. tâmpit: bărbatul era un hăbăuc. [Ung. HABOKA, țicnit, cu finala influențată de sinonimul năuc]. ║ adv. ca un hăbăuc: îl lăsă hăbăuc ISP.; hăbăuca, de arazna: în sărbători o luam hăbăuca prin cele sate CR.