hî́rîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu lat. hirrire, ung. herregní și turc. hyrlamak, a hîrîi). Se zice despre cînĭ cînd se bat fără să latre. Se zice despre gîtlej cînd eștĭ răcit; îmĭ hîrîĭe tusea în pept. Se zice despre o mașină stricată: nu știŭ de are rîșnița asta, că tot hîrîĭe. V. refl. Mă zgîriĭ: masa, chitara s’a hîrîit. Fig. Fam. Mă cert: nu vă maĭ hîrîițĭ atîta! V. huruĭ.