HURSUZLẤC s. n. v. ursuzlâc.

URSUZLẤC s. n. (Înv.) 1. Nenoroc, ghinion; pacoste. 2. Ursuzenie. [Var.: hursuzlấc s. n.] – Din tc. uğursuzluk.

HURSUZLẤC s. n. v. ursuzlâc.

URSUZLẤC s. n. (Înv.) 1. Nenoroc, ghinion; pacoste. 2. Ursuzenie. [Var.: hursuzlấc s. n.] – Din tc. uğursuzluk.

URSUZLÎ́C s. n. 1. (Turcism învechit) Nenoroc, ghinion. Dacă unui proprietar care are două perechi de case, îi rămîne o pereche neînchiriate, desigur se mută din casa în care a șezut în casa goală... – Probabil pentru ca să spargă ursuzlîcul, zici dumneata. CARAGIALE, O. II 156. 2. Ursuzenie. – Variante: ursuzlúc (M. I. CARAGIALE, C. 126), hursuzlúc (HOGAȘ, H. 80, id. DR. II 2) hursuzlî́c (D. ZAMFIRESCU, R. 205) s. n.[1]

URSUZLÚC s. n. v. ursuzlîc.

ursuzlấc (înv.) s. n.

ursuzlâc s. n., pl. ursuzlâcuri

URSUZLÂC s. morocăneală, posăcie, posomoreală, ursuzenie, (rar) posăceală. (~ul unui om prost dispus.)

URSUZLÂC s. v. ghinion, nenoroc, neșansă.

ursuzluc n. piază rea: ți-am intrat în casă cu ursuzluc POP. [Turc. URSUZLUK, nenoroc].

ursuzlúc n., pl. urĭ (turc. ughursuzluk, pop. uursuzluk, nenoroc). Fam. Nenoroc, pĭază rea: acest om aduce ursuzluc. – În est și hurs-.

URSUZLÎC s. morocăneală, posăcie, posomoreală, ursuzenie, (rar) posăceală. (~ unui om prost dispus.)

ursuzlîc s. v. GHINION. NENOROC. NEȘANSĂ.