huidui definitie

11 definiții pentru huidui

HUIDUÍ, húidui, vb. IV. Tranz. A alunga pe cineva strigând „huideo”, a batjocori violent pe cineva cu ocări și cu fluierături: a hătcăi. [Prez. ind. și: huiduiesc] – Huideo + suf. -ui.
HUIDUÍ, huiduiesc (húidui), vb. IV. Tranz. A alunga pe cineva strigând „huideo”, a batjocori violent pe cineva cu ocări și cu fluierături; a hătcăi. – Huideo + suf. -ui.
HUIDUÍ, huiduiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) A apostrofa în mod violent pe cineva cu ocări și fluierături, pentru a-și manifesta nemulțumirea și revolta, a da cu huo; p. ext. a ocărî, a batjocori. Țăranii victorioși, ajungînd în dreptul casei, se opriră, și numai de-acolo huiduiau și înjurau, arătîndu-și pumnii și învîrtind puștile rămase în mîinile lor. REBREANU, R. II 153. Fetele la horă îl huiduia și fugeau de dînsul ca de o lepră. ISPIRESCU, L. 386. După ce se mîntuie clăcușoara asta, lumea... se împrăștie huiduindu-ne. CREANGĂ, A. 113. – Prez. ind. și: húidui (SAHIA, N. 63).
!huiduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. húidui/huiduiésc, imperf. 3 sg. huiduiá; conj. prez. 3 să húiduie/huiduiáscă
huiduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. huiduiésc, imperf. 3 sg. huiduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. huiduiáscă
HUIDUÍ vb. (Mold.) a hâtcâi, (Mold. și Bucov.) a tiohăi.
A huidui ≠ a aclama
A HUIDUÍ ~iésc tranz. 1) (porci) A alunga strigând „huideo”. 2) fig. (persoane) A trata cu fluierături și strigăte de ocară (în semn de dezaprobare). /huideo + suf. ~ui
huiduì v. a da cu huideo.
húĭduĭ și -ĭésc, a -í v. tr. Strig cuĭva huideo (Ĭov. 236).
HUIDUI vb. (Mold.) a hîtcîi, (Mold. și Bucov.) a tiohăi.

huidui dex

Intrare: huidui
huidui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
huidui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a