hrană definitie

15 definiții pentru hrană

HRÁNĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Pl: (rar) hrane. – Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.
HRÁNĂ, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.
HRÁNĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului sau a animalelor. V. mîncare, bucate, alimente, nutreț. Cîți nu sînt din aceia care n-au văzut coșul fabricii, n-au mirosit duhoarea cocsului, dar în schimb fură hrana muncitorilor. SAHIA, N. 31. A dat drumeței un corn de prescură și un păhăruț de vin, ca să-i fie pentru hrană, la drum. CREANGĂ, P. 91. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. ◊ Fig. Publicul... deci, are nevoie de hrană estetică, el poate să și-o îndestuleze dintr-un izvor atît de bogat. GHEREA, ST. CR. III 193. O carte care nu lăsa nemic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană. EMINESCU, N. 45. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu flori albe și cu frunze liniare, care crește prin locuri nisipoase, pe cîmpuri și prin semănături; e păscută de vite (Spergula arvensis). – Gen.-dat.: hranei.
!hrána-vácii (plantă) s. f. art., g.-d. art. hránei-vácii
hránă s. f., g.-d. art. hránei
hrána-vácii (bot.) s. f.
hránă s. f., g.-d. art. hránei; pl. hráne
HRÁNĂ s. 1. v. mâncare. 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.
hránă (hráne), s. f.1. Aliment, mîncare. – 2. (Înv.) Profesie, meserie considerată ca sursă dătătoare de hrană. – Mr. hrană. Sl. chrana (Cihac, II, 142; DAR), cf. bg. hran, sb. hrana. Pl. este rar. – Der. hrănaci, adj. (înv. și Trans., mîncău; care mănîncă mult, cu folos); hrănace, s. f. (femeie care alimentează mașina de treierat); hrăni, vb. (a alimenta, a nutri; a crește, a întreține; a îndopa; refl., a se sătura; înv., a ocroti), din sl. chraniti, cf. mr. hrănescu, hrănire, megl. rănes, bg. hrania, sb. hraniti și rus. chranitĭ „a păstra” (ultimul sens al cuvîntului rom. este un împrumut literar din sl.; var. populare hărăni, arăni); nehrănit, adj. (subalimentat); hrănitor, adj. (care hrănește; nutritiv); hraniște, s. f. (înv., alimentare).
HRÁNĂ f. Produs de natură vegetală, animală sau minerală ce servește la alimentarea unui organism viu; nutriment. ~ consistentă. ◊ ~a vacii plantă erbacee cu tulpina acoperită cu perișori, cu frunze liniare și flori mici, ce crește prin semănături și servește drept nutreț. [G.-D. hranei] /<sl. hrana
hrană f. nutriment: hrana-vacii, plantă de nutreț ce se cultivă uneori (Spergula arvensis). [Slav. HRANA].
hránă f., pl. e (vsl. hrana; bg. hraná). Vechĭ. Camară, hrănilniță. Azĭ. Nutriment, mîncare, aliment. Hrana vaciĭ, turiță, o buruĭană.
HRA s. 1. aliment, mîncare, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demîncare, demîncat, legumă, merinde (pl.), de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță. (Ce ai luat ca ~ la drum?) 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.
FOOD FOR POWDER (engl.) hrană pentru praful de pușcă – Shakespeare, „Henric al IV-lea”, act. IV, scena 6. Carne de tun.
HRANĂ subst.; cf. și tema sl. hrani „păstrare” (Mikl), ca izvor direct, din care derivă și n. sîrbești: Hran/a, -e, -oje, -ko, -islav, -imir (Rad vol 81 p. 117, vol. 82 pp. 83 – 146). 1. Hran spătar mold. (Sur I); Hranul, morlac, sec. al XI-lea (Morl 6); – vlah din Serbia, 1348 (DR I 196); – munt. (16 B IV 176; 326; 17 B I 276) etc. 2. Hrană, vornic (Ștef); – Tomaș (16 A III 137, 335); Hrăn/escul, Negrilă, mold. (Sd XI 87); -ești s. 3. Hraneț Mierăuță (Sur III). 4. Hrănită mold. (Sd XI 274). 5. Din subst. hrană, pronunțat și azi în Muntenia fără h; Rana, munt. (Sd V 449). 6. Tot așa din varianta arană < cu sens de „hrană”, în Oltenia și de „secară” în Ardeal (DLR); Aranea, L. (Ard II 36); cf. și Araniti. 7. Din vb. a hrăni: Hrănitul b. (13-15 B 217); – spătar (Cat);D. (Giur 273; 16 B I 106); cf. por. dată lui Caragiani de colegii săi din „Junimea”, „bine hrănitul”. 8. Din adj.: Hrănace (Sd XVI); Hrănacii C-tin, olt. (Sd VII 230).

hrană dex

Intrare: hrană
hrană substantiv feminin
Intrare: Hrană
Hrană
Intrare: hrana-vacii
hrana-vacii substantiv feminin articulat (numai) singular