hî́tru, -ă adj. (vsl. hytrŭ, îndemănatic, hitryĭ, șiret, viclean V. împrohitesc). Mold. Fam. Șiret, poznaș: un hîtru bun de glume (Al. Peneș). – La Con. 265 și 281: a hotruluĭ știință, hotra ĭubire de sine.^[1]