HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus.

HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus.

HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.) Care exprimă un îndemn, de îndemn. Propoziție hortativă. ◊ (Substantivat) Viitorul are uneori valoare de hortativ, exprimînd un îndemn. L. ROM. 1953, nr. 4, 45.

hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve

hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. sg. hortatívă, pl. hortatíve

HORTATÍV, -Ă adj. (Gram.) Care exprimă un îndemn. [< lat. hortativus].

HORTATÍV, -Ă adj. (despre forme verbale, propoziții) care exprimă un îndemn. (< lat. hortativus)

HORTATÍV ~ă (~i, ~e) (despre propoziții sau forme verbale) Care exprimă un îndemn, o poruncă. /<lat. hortativus

HORTATÍV, -Ăadj. (< lat. hortativus): în sintagmele formă verbală hortativă și propoziție hortativă (v.).