horpotí, horpotesc, vb. tranz. – (reg.) A sorbi, a mânca zgomotos: „Că de când tot stărostești / Multe blide horpotești” (Bilțiu, 1990: 83). – Cf. horpăi (< horp „imită zgomotul făcut de cineva care soarbe” + suf. -ăi) (MDA).

horpotí, horpotesc, vb. tranz. – A sorbi, a mânca zgomotos: „Că de când tot stărostești / Multe blide horpotești” (Bilțiu 1990: 83). – Cf. horpăi (< horp „imită zgomotul făcut de cineva care soarbe” + -ăi).