hont definitie

3 intrări

8 definiții pentru hont

honț (hónți), s. m. – Poreclă dată sașilor din Transilvania. De la Hans „Ioan”, care sună în pronunțarea săs. Honnes, Hănnes (Borcea 193; Tiktin). Este posibil ca în alegerea acestui nume să fi intervenit o intenție satirică, ce apropie cuvîntul de h(o)anță „cîrpă”, cf. hanță sau de la honț „pungaș”, cf. hoț, pahonț.
hont, hónturi, s.n. (reg.) roabă de transport în minele de cărbuni.
Honț m. porecla Sasului: Honț fără holde, cucuruz ca în palmă [Nemț. HANS, după rostirea săsească].
honț m. (sas. Honz, germ. Hans, din Johannes, Ĭon). Trans. Iron. Porecla Sasuluĭ.
hont1, honturi, s.n. – (reg.; arh.; min.) Vagonet din lemn numit și „cățel”, care și-a căpătat acest nume datorită scârțâitului său, asemănător cu scheunatul câinelui. Forma cea mai arhaică, cunoscută la Chiuzbaia, era un trunchi de copac scobit, legat și tras cu o funie. S-a folosit și vagonetul cu trei roți. Roaba și vagonetul din lemn au dominat în transportul orizontal al minereurilor timp de 400 de ani (a doua jumătate a sec. XV și sfârșitul sec. XIX) (Șainelic, 1986: 42). ♦ (onom.) Hontău, Hontau, Honto, nume de familie (75 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Hontoaie, poreclă în Valea Stejarului. – Din germ. Hund „câine” (Țurcanu, 2008; 83); mai puțin sigur e germ. Hunt „vânătoare” (MDA).
hont2, honturi, s.n. – 1. Movilă de pământ, cu un țăruș în vârf, care delimita hotarele între sate (AER, 2010: 39; Săpânța, Petrova). 2. Unitate de măsurare: „4 fărtaie = un hont = pogon sau iugăr” (idem; Săpânța). – Et. nec.
hont, -uri, s.n. – Vagonet din lemn numit și „cățel”, care și-a căpătat acest nume datorită scârțâitului său, asemănător cu scheunatul câinelui. Forma cea mai arhaică, cunoscută la Chiuzbaia, era un trunchi de copac scobit, legat și tras cu o funie. S-a folosit și vagonetul cu trei roți. Roaba și vagonetul din lemn au dominat în transportul orizontal al minereurilor timp de 400 de ani (a doua jumătate a sec. XV și sfârșitul sec. XIX) (Șainelic 1986: 42). Hontoaie, poreclă în Valea Stejarului. – Din germ. Hund „câine” (Țurcanu 2008; 83).
HONȚ (Gura) t.; Honță, D., olt. (Sd XXII 351), cf. vb. a honțăni (a alerga, a lucra).

hont dex

Intrare: hont
hont
Intrare: honț
honț
Intrare: Honț
Honț