HOMEOPATÍE s. f. Doctrină terapeutică bazată pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie.

HOMEOPATÍE, homeopatii, s. f. Sistem terapeutic care constă în administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în cantități mari, ar putea provoca unui om sănătos o afecțiune analoagă cu aceea care este combătută. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie.

HOMEOPATÍE s. f. Sistem terapeutic după care bolile se tratează cu medicamente în doze foarte mici, care, administrate unui organism sănătos, ar provoca simptome analoge acelora ale bolii combătute. – Pronunțat: -me-o-.

homeopatíe (-me-o-) s. f., art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei

homeopatíe s. f. (sil. -me-o-), art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei

HOMEOPATÍE s.f. Metodă de tratament care întrebuințează doze foarte mici de medicamente care ar putea produce o boală analoagă bolii care se combate. [Pron. -me-o-, gen. -iei. [< fr. homéopathie, cf. gr. homoios – asemănător, pathos – suferință].

HOMEOPATÍE s. f. metodă terapeutică bazată pe administrarea de substanțe chimice în concentrații extrem de mici, prin diluții succesive, care produc afecțiuni analoage bolii ce se combate. (< fr. homéopathie)

HOMEOPATÍE f. Metodă de tratare a bolilor prin folosirea în doze mici a unor medicamente, care în doze mari ar provoca la omul sănătos simptomele bolii respective. [G.-D. homeopatiei; Sil. -me-o-] /<fr. homéopathie

omeopatie f. sistemă medicală ce întrebuințează medicamente în doze foarte mici spre a produce simptome analoge boalei de vindecat: vaccinul, ce prezervă de pojar, aparține la adică vorbind omeopatiei.

*omeopatíe f. (vgr. ῾omoĭopátheia, d. ῾ómoĭos, asemenea și páthos, suferință. V. apatie, nevropat, patetic). Med. O sistemă terapeutică pin care boalele se tratează pin medicamente în doze infinitezimale și care produc la omu sănătos simptomele uneĭ boale analoage cu cea pe care vreĭ s’o combațĭ. – Această sistemă a fost creată și propagată în Germania de medicu Hahnemann (1744-1843), a căruĭ deviză similia similibus curantur (cele asemenea se vindecă pin cele asemenea) era absolut opusă devizeĭ vechiĭ medicine, care combate contrarele pin contrare (contraria contrariis curantur), adică inflamațiunile pin răceală și invers. Medicina uzuală, ca să se distingă de omeopatie, a luat numele de alopatie.

HOMEO- (OMEO-) „asemănător, egal, uniform”. ◊ gr. homoios „asemănător, asemenea” > fr. homéo-, engl. id., germ. homöo- > rom. homeo- și omeo-. □ ~crom (v. -crom), adj., homocrom*; ~logi (v. -log), adj. pl., (despre cromozomi) care sînt parțial omologi; ~meri (v. -mer), s. m. pl., 1. Cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care, după filozoful grec Anaxagoras, conțineau în sine toate calitățile posibile. 2. Tip de structură a talului lichenilor, la care celulele algei sînt răspîndite uniform în întreaga grosime a acestuia; ~merie (v. -merie), s. f., proces de cristalizare în comun a unor macromolecule organice, care au compoziție chimică foarte puțin diferită între ele; ~morfe (v. -morf), adj. pl., (despre organisme) care sînt asemănătoare prin condițiile de viață în care trăiesc și prin faptul că aparțin aceluiași grup taxonomic, fără a fi însă legate filogenetic; ~morfie (omeomorfie) (v. -morfie), s. f., fenomen referitor la analogiile formelor cristaline ale unor compuși; sin. homeomorfism; ~pat (v. -pat), s. m. și f., specialist în homeopatie; ~patie (v. -patie), s. f., sistem terapeutic ce întrebuințează doze infinitezimale de medicamente care, în cantități mari, ar produce o afecțiune analoagă celei pe care o combate; sin. homeoterapie; ~plastie (v. -plastie), s. f., homoplastie*; ~plazie (v. -plazie), s. f., neoformație de țesuturi prin diviziuni celulare anormale, dar care corespund țesuturilor de bază; ~ptotă (v. -ptotă), s. f., figură de sintaxă poetică, constînd în potrivirea fonică a ultimelor silabe a două cuvinte învecinate; ~reză (v. -reză), s. f., 1. Lege a dezvoltării desemnînd echilibrări și reechilibrări progresive. 2. Dezvoltare canalizată într-o anumită direcție, formîndu-se un țesut deosebit sub aspect morfologic și fiziologic; ~stat (v. -stat), s. n., sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice și probabilistice a regimului de funcționare stabilă; ~stază (v. -stază), s. f., 1. Proprietate generală a organismelor de a-și menține, în limitele echilibrului funcțional, genetic și fiziologic, constantele mediului intern. 2. Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice; ~stazie (v. -stazie), s. f., homeostază* (l, 2); ~term (v. -term), adj., s. n. pl., 1. adj., s. n. pl., (Organisme) cu temperatura constantă, independentă de cea a mediului extern. 2. adj., (Despre izvoare) Care izvorăște la o temperatură apropiată de aceea a organismului uman; ~termie (v. -termie), s. f., proprietate a animalelor cu sînge cald de a-și menține constantă temperatura corpului; ~tipie (v. -tipie), s. f., caracteristică a organelor care, pe același animal, prezintă același tip structural.