HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla hoinar, a bate drumurile, a călători fără țintă; a vagabonda. Poți uita o stradă-n care... ai hoinărit sub tei cîndva. CASSIAN, H. 24. Ar fi vrut ca toată noaptea să umble hoinărind pe străzi singuratece. ARDELEANU, D. 167. Să-ți faci și tu rost aici, ca toți megiașii, nu mai hoinări prin a lume. ISPIRESCU, L. 231. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică un loc, o regiune) A cutreiera. Veverița pleacă creangă lîngă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea întreagă. GÎRLEANU, L. 18.