HÓGE, hogi, s. m. Preot sau, p. ext., învățător, dascăl la musulmani. [Var.: hógea s. m.] – Din tc. hoca.

HÓGEA s. m. v. hoge.

HÓGE, hogi, s. m. Preot sau, p. ext., învățător, dascăl la mahomedani. [Var.: hógea s. m.] – Din tc. hoca

HÓGEA s. m. v. hoge.

HÓGE, hogi, s. m. (Și în forma hogea; la mahomedani) Preot; învățător, dascăl. Am învățat și eu ceva în zilele mele, am învățat mai ales cu hogii noștri și chiar ei m-au deprins să înțeleg cum trebuie învățătura Coranului. SADOVEANU, O. VII 21. În micul ei pridvor de scînduri Apar doi hogi, în relief. MACEDONSKI, O. I 55. Nastratin era un hogea (dascăl sau învățător) Care a rămas de basmu pînă astăzi tutulor. PANN, N. H. 3. – Variantă: hógea s. m.

HÓGEA s. m. v. hoge.

hóge s. m., art. hógea, g.-d. art. hógii; pl. hogi, art. hógii

hóge s. m., art. hógea, g.-d. art. hógii; pl. hogi, art. hógii

hóge (hógi), s. m. – 1. Dascăl musulman. – 2. Imam. – Mr. hoge, megl. ogea. Tc. hoca (Șeineanu, III, 65; Lokotsch 850; Ronzevalle 87), cf. ngr. χοτζᾶς, bg. hodža, sb. hoğa. – Der. hogi, vb. (Munt., a striga, a țipa). Din aceeași familie fac parte hogeghean, s. m. (înv., slujbaș turc), din tc. hocegian și hoget, s. n. (document autentic), din tc. hoccet (sec. XVIII, înv.).

HÓGE ~i m. (la musulmani) Preot sau învățător. /<turc. hoța

hóge, hógi, s.m. (pop.) 1. om înalt; prăjină. 2. drac, naiba, diavol.

hoge m. 1. preot turc: o dispută înfocată se aprinse între muftiul și hogea; 2. dascăl, învățat: Nastratin Hogea. [Turc. HODJA].

hóge m. (turc. hoğa, d. pers. hağe, profesor. V. hazaĭn). Preut turcesc. Om învățat, profesor musulman.

NASTRATIN HOGEA, personaj legendar, erou a numeroase povestiri populare și anecdote, de sursă arabă și persană, de unde a trecut în folclorul balcanic. Mesager al unei înțelepciuni milenare, înzestrat cu un acut simț al umorului, a ridiculizat avariția, lăcomia, mărginimea spiritului etc. În literatura română, povestirile și anecdotele despre N.H. au fost culese și versificate de Anton Pann în culegerea „Năzdrăvăniile lui N.H.”.