hodîc interj. – Exprimă ideea de șchiopătat. – Var. hontîc, hojmîc. Creație exprimă, cf. șontîc. – Der. hodîcăi (var. hotîcîi), vb. (a șchiopăta), pe care Tiktin îl punea în legătură cu pol. chodaki „picioroange” și DAR cu sl. chodŭ „mers”, cf. hod; hobîc, s. n. (groapă), probabil în loc de hodic. De aceeași origine trebuie să fie hojmalău (var. hojmandrău, hajmandău), s. m. (Mold., gogoman, nătăfleț) al cărui semantism pare să se explice prin ideea de bază că „nu știe să se ferească de gropi”, cf. definiția populară a prostului, dă în gropi (Philippide, II, 726, explică hojmalău prin osmanliu; Scriban, prin hojma, ca și cum ar însemna „totdeauna înalt”). Cf. și honcăi, vb. (Munt., a se legăna, a șchiopăta), pe care Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, îl pun în legătură cu mag. hánkódni „a se agita”.