HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm.

HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm.

hochím (înv.) s. n., pl. hochímuri

hochím s. n., pl. hochímuri

hochím (hochímuri), s. n. – Ordin scris al sultanului. Tc. hüküm (Tiktin; DAR). Sec. XVII, înv.

hochím n., pl. urĭ (turc. hüküm, d. ar. hükm, pl. hükümat, ordin). Ur. Ordin, poruncă. – Și hochimát (n., pl. urĭ), autorizare oficială.