HIRSÚT, -Ă, hirsuți, -te, adj. (Franțuzism, despre oameni) 1. Cu părul și barba neîngrijită; zbîrlit. Era lîngă un găligan înalt și hirsut. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 5/5. Pescarul de demult își contempla imaginea hirsută în oglinda bălții. SADOVEANU, V. F. 60. 2. Aspru, grosolan; posac, ursuz, morocănos. Caracter hirsut. ◊ (Metaforic) Nici o îndoială nu încape că un model destinat să supraviețuiască, din generațiuni în generațiuni, ziditorului său, nu poate să constea dintr-o limbă înțesată cu termeni hirsuți. MACEDONSKI, O. IV 125.