HIPOFÚNCȚIE, hipofuncții, s. f. Diminuare a activității unui organ, a unui sistem, a unei funcții. [Var.: hipofuncțiúne s. f.] – Din fr. hypofonction.

HIPOFUNCȚIÚNE s. f. v. hipofuncție.

HIPOFÚNCȚIE, hipofuncții, s. f. Diminuare a activității unui organ, a unui sistem, a unei funcții. [Var.: hipofuncțiúne s. f.] – Din fr. hypofonction.

HIPOFUNCȚIÚNE, hipofuncțiuni, s. f. V. hipofuncție.

hipofúncție (-func-ți-e) s. f., art. hipofúncția (-ți-a), g.-d. art. hipofúncției; pl. hipofúncții, art. hipofúncțiile (-ți-i-)

hipofúncție s. f. (sil. -func-ți-e), art. hipofúncția (sil. -ți-a), g.-d. art. hipofúncției; pl. hipofúncții, art. hipofúncțiile (sil. -ți-i-)

HIPOFÚNCȚIE s.f. (Med.) Activitate scăzută a unui organ. [Var. hipofuncțiune s.f. / < fr. hypofonction].

HIPOFUNCȚIÚNE s.f. v. hipofuncție.

HIPOFÚNCȚIE s. f. (med.) diminuare a activității unui organ, aparat sau țesut. (< fr. hypofonction)

HIPOFÚNCȚIE f. Stare patologică constând în scăderea activității unui organ sau unui țesut. /<fr. hypofunction