Dicționare ale limbii române

3 definiții pentru himie

chimíe sf [At: LTR / V: (înv) hi~, (Trs) chem~ / Pl: ~ii / E: fr chimie] 1 Știință care studiază compoziția, structura și proprietățile substanțelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenți, precum și combinațiile noi ale substanțelor rezultate în urma acestor transformări. 2 (Îs) ~ organică Parte a chimiei (1) care se ocupă cu combinațiile unui singur element, carbonul, și cu puține alte elemente, în special cu hidrogenul, oxigenul, azotul și sulful. 3 (Îs) ~ anorganică sau minerală Parte a chimiei (1) care studiază condițiile tuturor celorlalte elemente de care nu se ocupă chimia (2) organică. 4 (Îs) ~ fizică Parte a chimiei (1) care sistematizează materialul (3) chimiei anorganice și al celei organice din punctul de vedere al proprietăților substanțelor, pe de o parte, și al transformărilor materiale, pe de altă parte.
*chimíe f. (fr. chimie, mlat. chimía, d. mgr. himía [scris hemeia, din care cauză Germaniĭ zic chemie], d. vgr. hymeía, după hymós, suc, adică „știința sucurilor”, după cum se dibuĭa pe atuncĭ, și Hémmis, un oraș în Egipt, de unde și ar. kimia, adică „știința egiptenească”. V. alchimie). Știința care se ocupă de natura și proprietățile corpurilor simple, de acțiunea moleculară a lor asupra altora și de combinațiunile datorite acesteĭ acțiunĭ. Propriŭ vorbind, chimia începe cu Francezu Lavoisier în sec. 18 înlocuind alchimia. – Rar și himíe, și hímie.
*hímic, himíe, himíst, V. chi-.

himie definitie

himie dex