HIDRÓNIU, hidronii, s. m. Ion rezultat din unirea protonului cu o moleculă de apă. – Din fr. hydronium.

HIDRÓNIU, hidronii, s. m. Ion rezultat din unirea protonului cu o moleculă de apă. – Din fr. hydronium.

hidróniu [niu pron. nĭu] (hi-dro-) s. m., art. hidróniul; pl. hidrónii, art. hidróniii (-ni-ii)

hidróniu s. m. (sil. -dro-) [-niu pron. -nĭu], art. hidróniul; pl. hidrónii, art. hidróniii (sil. -ni-ii)

HIDRÓNIU s. (CHIM.) oxoniu.

HIDRÓNIU s.m. (Fiz.) Ion rezultat din unirea protonului cu o moleculă de apă. [< fr. hydronium].

HIDRÓNIU s. m. ion obținut din unirea protonului cu o moleculă de apă. (< fr. hydronium)

HIDRONIU s. (CHIM.) oxoniu.

HIDRÓNIU (< fr. {i}) s. m. (CHIM.) Ion rezultat din unirea protonului cu o moleculă de apă. În soluțiile apoase ale acizilor, protonii nu există în stare liberă, ci sub forma ionilor de hidroniu; oxoniu.