ERMETÍSM s. n. Obscuritate voită în poezie; caracteristică pentru formele ei decadente. – Scris și: hermetism.

HERMETÍSM s. n. v. ermetism.

HERMETÍSM s.n. v. ermetism.

HERMETÍSM (< fr., n. pr. Hermes) s. n. (FILOZ.) Ansamblu de doctrine expus în cele 17 tratate din Corpus Hermeticum, apărute în sec. 2-3 în Egipt. Alchimia, astrologia, filozofia, magia și teologia formează în h. o doctrină a mântuirii, o revelație oferită celui ce caută unirea cu divinitatea. H. a influențat, în maniere diferite, atât pe Părinții Bisericii, cât și pe filozofii Renașterii.