HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.

HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.

heliotéhnic adj. m. (sil. -li-o-), pl. heliotéhnici; f. sg. heliotéhnică, pl. heliotéhnice

HELIOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la heliotehnică. II. s. f. tehnică ce urmărește a transforma energia solară în curent electric cu ajutorul fotopilelor. (< fr. héliotechnique)

heliotéhnic, -ă (electr.) 1. s. f. „Boom-ul heliotehnicii. În cadrul preocupărilor pentru economisirea combustibililor clasici, în S.U.A. se extinde utilizarea instalațiilor care folosesc energia solară.” Sc. 29 X 77 p. 6. „Heliotehnica sporește randamentul plantelor.” Sc. 25 XI 78 p. 5. 2. adj. „Dispozitivele heliotehnice le furnizează energia necesară pentru iluminat.” Sc. 14 V 80 p. 3 (din fr. héliotechnique; L 1962; DEX-S)