hartui definitie

3 intrări

28 definiții pentru hartui

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.
HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui.
HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.
HARTUÍ vb. IV V. hartoi.
HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.
HÂRȚUÍ vb. IV. V. hărțui.
HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la car, sanie etc.) A da la o parte, a cîrmi din drum. Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. ◊ Refl. (În forma hartui) Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163. – Variantă: hartuí vb. IV.
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.
HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji (pe cineva) cu tot felul de neplăceri, a nu da pace (cuiva), a cicăli. ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87. Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247. ♦ (Cu privire la cîini) A întărîtă, a zădărî. Să se ducă la stînă, băgînd de seamă să nu hărțuiască cînii. SEVASTOS, N. 11. 2. Tranz. (Învechit și arhaizant) A urmări (pe dușman) cu atacuri repetate. Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372. 3. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a se încăiera, a se lua la luptă, la bătaie. Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. A. III 192. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71. Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.
hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hartoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hartoiáscă
hărțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărțuiáscă
HĂRȚUÍ vb. 1. v. încăiera. 2. v. asmuți.
A HARTOÍ ~iésc tranz. pop. A face să se hartoiască. /<ung. hartolni
A SE HARTOÍ se ~iéște intranz. pop. (despre sănii, căruțe etc.) A-și schimba brusc direcția, alunecând într-o parte. /<ung. hartolni
A HĂRȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A deranja întruna cu repetarea insistentă a aceluiași lucru (pretenții, reproșuri etc.); a necăji; a pisa. 2) (dușmani) A ataca în permanență, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (ființe) A irita peste măsură în mod intenționat; a zădărî; a întărâta; a ațâța. /harță + suf. ~ui
A SE HĂRȚUÍ mă ~iésc intranz. pop. A face schimb de hărțuieli (unul cu altul). /harță + suf. ~ui
hartói, hartoáie, s.n. (reg., înv.) drum pe o coastă de deal; fărtoaie.
hartoì v. Mold. a cârmi, a da în lături: cu mare greu hartoiește carul într’o parte CR. [V. hart, lature].
hărțuì v. 1. a obosi cu atacuri repețite; 2. a se lua la harță; 3. a necăji într’una pentru bagatele. [Pol. HARȚOWAČ].
hartoĭésc, -uĭésc, V. hărtuĭesc.
hărtuĭésc și hartuĭésc și (Trans. Bucov.) fartuĭésc v. tr. (ung. farolni și fartolni, a aluneca în lăturĭ, infl. de hátralni, a se retrage, a se da la o parte). Cîrmesc făcînd să alunece în lăturĭ partea din apoĭ (a săniiĭ, a caruluĭ, a pluteĭ). V. refl. Pluta hartuindu-se ca o sanie (Vlah. Rom. Pit. 243). – Și hartoĭesc și hîrtóĭ (pers. III -oaĭe). În Ĭal. mă hîrtóĭ, 1. mă daŭ în lăturĭ, 2. mă răstorn (un car), și hărtesc, cîrmesc, mă daŭ în lăturĭ, mă feresc: apucă de proțap și hărtește la dreapta. V. hart 2 și rapeg.
hărțuĭésc v. tr. (ung. harcolni, pol. harcować, hercować, a hărțui, rus. garcovátĭ, a face volte cu calu. V. hărățesc). Atac de multe orĭ în lupte micĭ: a hărțui o armată. Fig. Necăjesc, supăr continuŭ. V. refl. Mă bat în lupte micĭ, în gherilă: înainte de bătălie, armatele s’aŭ hărțuit pe icĭ pe colo. Fig. Mă cert, mă lupt cu vorba: aceștĭ doĭ oratorĭ s’aŭ hărțuit mult între eĭ.
HĂRȚUI vb. 1. a se încăiera. 2. a asmuți, a ațîța, a întărîta, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (A ~ cîinii.)
hărțuí vb. I în a hărțui sexual 1992 A face avansuri unei colege sau subordonate v. femeie-soldat (trad. din engleză)

hartui dex

Intrare: hărțui
hârțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
hărțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: hartoi
hartui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
hartoi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: hărtui
hărtui