HARACHÍRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pântecelui, practicată în Japonia, în special de samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau de condamnare la moarte. – Din fr. hara-kiri.

HARACHÍRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pântecelui, practicată în Japonia, în special de samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau de condamnare la moarte. – Din fr. hara-kiri.

HARACHÍRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pîntecelui cu sabia sau cu un cuțit lung, practicată în Japonia (în clasele de sus) de către cei care au suferit o înfrîngere sau o dezonoare.

harachíri (-chi-ri) s. n.

harachíri s. n. (sil. -ri)

HARACHÍRI s. seppuku. (Și-a făcut ~.)

HARACHÍRI s.n. Sinucidere prin tăierea pântecelui cu pumnalul, practicată în Japonia. [< fr., jap. hara-kiri].

HARACHÍRI s. n. sinucidere rituală prin tăierea pântecului cu pumnalul, practicată în Japonia; seppuku. (< fr. hara-kiri)

HARACHÍRI n. Mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul, practicat mai ales de samuraii japonezi. [Sil. ha-ra-chi-ri] /<fr. hara-kiri

HARACHÍRI (HARAKÍRI) (< fr.; japonezul hara „stomac” + kiri „tăiere”) s. n. Ritual japonez sinucigaș, datând din sec. 12, care constă în spintecarea pântecelui; practicat în special de către samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau condamnare la moarte. Actul se săvârșea în fața unui asistent care, la rândul lui, putea să intervină, decapitându-l pe samurai, pentru a-i scurta agonia. Practica a fost abolită în 1868. Termenul este folosit mai ales de europeni, denumirea tradițională japoneză fiind seppuku.

a face (cuiva) harachiri expr. 1. a ucide (pe cineva), a distruge (pe cineva). 2. a ridiculiza (pe cineva), a pune în situație de inferioritate (pe cineva).