HAPSẤN, -Ă, hapsâni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Rău la inimă, hain, câinos. 2. Lacom (de bani, de mâncare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsín, -ă adj.] – Cf. magh. habzsi.

HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

HAPSẤN, -Ă, hapsâni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Rău la inimă, hain, câinos. 2. Lacom (de bani, de mâncare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsín, -ă adj.] – Cf. magh. habzsi.

HAPSÍN, -Ă adj. V. hapsân.

HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsîn.

HAPSÎ́N, -Ă, hapsîni, -e, adj. 1. Răutăcios, hain, cîinos. Alelei, boieri hapsîni, Face-v-ar vîntul țărîni! Că ați fost pînă mai ieri Mari și tari peste averi: Ați tăiat și-ați spînzurat Țara toată-n lung și lat. DEȘLIU, M. 63. Ți-am spus că n-am suflet să mă războiesc cu tot satu. Nu-i lumea așa de hapsînă cum o vezi dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 19. ◊ (Substantivat) Nu le-ajungeau toate văgăunile pămîntului ca să-și ascundă vitele și carele de hapsînii stăpînirii. GALAN, Z. R. 39. Văd că hapsînul acela vrea numaidecît să-ți ieie capul. SBIERA, P. 161. Vai de mine! Mi-o ucis puiu, hapsînu dracului. ALECSANDRI, T. I 363. 2. Lacom (de bani, la mîncare etc.). Cei tineri se grăbeau să absoarbă, foarte hapsîni, borșul cam rece și friptura cam tare. SADOVEANU, O. VII 227. – Variantă: hapsín, -ă (CREANGĂ, P. 111, CONTEMPORANUL, IV 15) adj.

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsân adj. m., pl. hapsâni; f. sg. hapsână, pl. hapsâne

HAPSÂN adj. v. apucător, hrăpăreț, lacom, nesătul.

HAPSÂN adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

Hapsân ≠ milos, milostiv

hapsîn (hapsấnă), adj. – Avar, zgîrcit, calic. Mag. habszi „mîncău” (Cihac, II, 504; Löwe 58; DAR), probabil contaminat cu hapcîn, var. de la căpcîn sau căpcăun (după DAR, apropiat de hain).

HAPSÂN ~ă (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hain. 2) Care manifestă o dorință cumplită de a avea cât mai mult; cuprins de dorința de a afla cât mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

hapsân a. Mold. 1. lacom la mâncare, la treabă: moșneagul pofticios și hapsân CR.: 2. cumplit, tiran: măi, că hapsân îi șătrarul! AL.; 3. se zice de oile care stau rău la muls. [Ung. HAPSZI, lacom].

hapsî́n, -ă adj. (ung. habsi, habzsi, kapzsi, lacom, poate d. germ. habsüchtig, id.). Est. Răŭ, crud: om, suflet hapsîn. V. hain.

hapsîn adj. v. APUCĂTOR. HRĂPĂREȚ. LACOM. NESĂTUL.

hapsîn adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.