HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. – Onomatopee.

HAP2, hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. – Onomatopee.

HAP2, hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

HAP1 interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de apucarea sau înghițirea rapidă a ceva.

HAP2, hapuri, s. n. (Învechit și popular) Medicament preparat în forma unei mici sfere netede, ca să poată fi înghițit ușor (v. pilulă, tabletă, pastilă) sau medicament în formă de praf învelit într-o bulină. I-a dat niște hapuri de sulfat de chinină și i-a recomandat să se ducă de vară undeva la aer curat. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. La tot ceasul lua hapuri și seara picături. NEGRUZZI, S. I 207. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (sau hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) un lucru neplăcut fără putință de împotrivire; a înghiți gălușca. V. înghiți. Fragedul arhaism al acestui «cîntic de lume» va fi ca o sorbitură de apă limpede și răcoroasă, dupe hapul de trudnică și băbească versificațiune ce te făcui să înghiți. ODOBESCU, S. III 122.

hap2 (pop., fam.) s. n., pl. hápuri

hap1 interj.

hap interj.

hap s. n., pl. hápuri

HAP interj. v. haț!

HAP s. v. bulin, cașetă, comprimat, pastilă, pilulă, tabletă.

hap (hápuri), s. n. – Minereu mărunt spălat. Mag. háp (DAR). În Trans.

hap (hápuri), s. n. – Pilulă. – Mr. hapă. Tc. hap (Șeineanu, II, 205; Röesler 606; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάπι, alb., bg. hap.

hap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiți. Creație expresivă, cf. sl. chapati „a mușca”, rut. chapati „a apuca”, mag. happolni „a înghiți”, germ. happen, schnappen „a apuca”, fr. happer „a înhăța, a prinde”, ngr. χάπτω „a înghiți”. – Der. hăpăi, vb. (a înghiți); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiți) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiți); înhulpa, vb. (a înghiți); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de „a fi prins”; hapcă, s. f. (cîrlig de undiță; forță, violență), în Trans. hábocă, format ca japcă și poate influențat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka „îmbucătură, mușcătură” sau rut. chapka „cursă de șoareci”, propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s. m. (prost, bleg), pe care Șeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός „simplu”, iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpși, vb. (Olt., a înghiți); hopși, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s. n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni „a apuca”; hapucă, s. f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparține aceleiași rădăcini expresive hăbuc, s. m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti „a strica”, și cu hăbuc, s. n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s. f. (Olt., zăduf). – Cf. horp.

HAP1 interj. (se folosește, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs la înghițirea sau apucarea bruscă a ceva). /Onomat.

HAP2 ~uri n. pop. Preparat medicamentos dozat în formă de pastilă sau capsulă. /<turc. hap

hap2, hápuri, s.n. (reg.) măcinătura de piatră din mine care se pune într-o ladă mare.

hap! int. exprimă repeziciunea apucării și a înghițirii: el îmbuca iute, hap! hap! ISP. [Onomatopee].

hap n. 1. globuleț de substanțe farmaceutice de înghițit; 2. fig. lucru foarte neplăcut: a înghiți hapul. [Turc. HAP].

1) hap n., pl. urĭ (turc. hap, d. ar. habb; ngr. hápi, alb. bg. hap). Pilulă, medicament în formă de bobiță. Fig. A înghiți hapu, a suferi o neplăcere, o păcăleală. V. bulin.

2) hap interj. care arată huĭetu apucăriĭ saŭ înghițiriĭ răpezĭ: Cînele, cum văzu carnea, hap! o și înghiți! Gardistu, cum văzu hoțu, hap! îl și prinse! (E și nsl. hap și germ. schnapp, tot cu acest înț. V. hap 3, jap, clanț și zăpsesc).

HAP interj. haț! (~! a pus mîna pe el.)

hap s. v. BULIN. CAȘETĂ. COMPRIMAT. PASTILĂ. PILULĂ. TABLETĂ.

a înghiți gălușca / hapul expr. a fi pus în fața unui fapt împlinit; a suporta un afront fără a putea da riposta.