HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații, care este stăpînită de halucinații. Gîndeam neîntrerupt, cu o intensitate de halucinat. CAMIL PETRESCU, U. N. 183. Și bătrînul, privind-o fix, ca un halucinat, s-așază pe scaun, mîna stîngă îi tremura mai tare. VLAHUȚĂ, O. A. III 94.

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

haluciná vb., ind. prez. 3 sg. halucineáză

halucinát s. m., pl. halucináți

HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

HALUCINÁT, -Ă s.m. și f. Cel care are halucinații. [Cf. fr. halluciné, lat. hallucinatus].

HALUCINÁ vb. intr. a avea halucinații. (< fr. halluciner)

A HALUCINÁ ~éz intranz. rar A avea halucinații. /<fr. halluciner

HALUCINÁT ~ți m. Persoană care are halucinații. /<fr. halluciné, lat. hallucinates

*alucinát, -ă adj. și s. (lat. hallucinatus). Care alucinează. – Și hal-.

*alucinéz v. intr. (lat. hallúcinor, -ári). Aĭurez. – Și hal-.