háĭtă f., pl. e (ung. hajta, care scornește vînatu, d. hajtani, a împinge; sîrb. hojka, turc. haĭta, tîlhar, rebel; ngr. háĭta). Ceată de hăĭtașĭ și de cînĭ orĭ de lupĭ, noajă. Cîne răŭ, cățea rea: nea, haĭtă! Fig. Iron. Femeĭe necinstită. V. potaĭe.