hagiu definitie

2 intrări

15 definiții pentru hagiu

agíu2 sn vz hagiu
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.
AGÍU s. m. v. hagiu.
HAGÍU, hagii, s. m. (Învechit) Creștin sau musulman care a făcut un pelerinaj și s-a închinat la locurile considerate de religiile respective ca fiind sfinte. Tartanul ei de cașmir, cadou adus din Ierusalim de un unchi hagiu! BASSARABESCU, S. N. 35. Bătrînul s-a dus la hagialîc și s-a întors... «hagiu». DELAVRANCEA, H. TUD. 23. Socrul meu... e și hagiu. ALECSANDRI, T. 1224. – Variantă: agíu s. m.
hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii)
hagíu s. m. (în nume proprii Hagi-), art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii
hagíu (hagíi), s. m. – Pelerin, mai ales la Ierusalim sau, cu referire la musulmani, la Mecca. – Mr. hagiu, aghiu. Tc. haci (Șeineanu, II, 194; Ronzevalle 80), cf. ngr. χατζῆς, alb. haği, bg. hadžiia, sb. haği(ja); cuvîntul tc. provine din ngr. ἄγιος „sfînt”. – Der. hagealîc, s. n. (pelerinaj), din tc. hacilik; hagiică, s. f. (femeie care face pelerinaj).
HAGÍU ~i m. înv. 1) Persoană care a fost să se închine la locurile sfinte. 2) Titlu pe care îl primea cel care făcea o astfel de călătorie. /<turc. haci
hagiu m. 1. cel ce s’a dus să se închine la locurile sfinte (Ierusalim, Meca); 2. titlu onorific ce se dobândia după întoarcerea dintr’o asemenea călătorie (și sub forma hagi): hagiul a pretins să ședem în casa lui AL. Ginerele lui Hagi Petcu Al. [Turc. HADJI].
agíŭ, V. hagiŭ.
hagíŭ m. (turc. [d. ar.] haği, pelerin). Creștin care a vizitat Ĭerusalimu. Musulman care a vizitat Meca și Medina. – Rar saŭ vechĭ agíŭ. Fem. hagiĭcă (bg. hağiĭka), pl. e. Ca titlu onorific hagi-, precum: Hagi-Tudose.
HAGIU, Grigore (1933-1985, n. Târgu Bujor), poet român. Versuri de factură reflexivă, existențială („Continentele ascunse”, „Nostalgica triadă”), care preiau de la Nichita Stănescu o serie de obsesii tematice și procedee artistice. Lirica sa îmbracă adesea un veșmânt sărbătoresc și solemn, când se întoarce asupra originilor, a lumii rurale și a trecutului din care coboară („Fantastica pădure”, „Alte sonete”).
HAGIU subst. < tc. haci „pelerin”, luat ca epitet, în compunerea unor nume, mai ales de aromîni și de balcanici în genere: Hagi-Tudose, Hagibira, Hagiioanu, Șt., Papahagi etc. 1. Hagiul t. 2. Cu afer.: Agiul portar (D Buc). Numai în 2 vol. de doc. (Î Div și Cat gr I) găsim 110 nume compuse cu Hagi.
HAGIU subst. < tc. haçi, „pelerin”, calificativ transformat cu timpul în nume de familie. 1. Hagiul, ctitorul bisericii cu același nume din București; – Alecu (Bîr II). 2. Hagia b. (17 B III 529); Hagi/escu (Hur 240); -ești, -eni ss. 3. Hagilă, mold. 4. Hagiica. Teodora (Bîr I). 5. Compuse: Papahagi, P., prof. ar.; Hagibira, ar.; Hagi-Chiriac, P. (Bîr I); Hagi-Tudose etc.

hagiu dex

Intrare: hagiu
agiu substantiv masculin admite vocativul
hagiu substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Hagiu
Hagiu