hagì m. V. hagiu.

hagiu m. 1. cel ce s’a dus să se închine la locurile sfinte (Ierusalim, Meca); 2. titlu onorific ce se dobândia după întoarcerea dintr’o asemenea călătorie (și sub forma hagi): hagiul a pretins să ședem în casa lui AL. Ginerele lui Hagi Petcu Al. [Turc. HADJI].

hagíŭ m. (turc. [d. ar.] haği, pelerin). Creștin care a vizitat Ĭerusalimu. Musulman care a vizitat Meca și Medina. – Rar saŭ vechĭ agíŭ. Fem. hagiĭcă (bg. hağiĭka), pl. e. Ca titlu onorific hagi-, precum: Hagi-Tudose.

CORNESCU, Traian Hagi (1885-1965), pictor, grafician, scenograf român. Bogată activitate în domeniul scenografiei la Teatrul Național din București și Teatrul Giulești („Visul unei nopți de vară” și „Femeia îndărătnică” de Shakespeare, „Gaițele” de Al. Kirițescu).

HAGI, Gheorghe (n. 1965, Săcele, jud. Constanța), fotbalist român. Carieră internă (F.C. Farul, Sportul Studențesc, Steaua) și internațională remarcabilă (Real Madrid, F.C. Barcelona, Galatasaray Istanbul). Demonstrează o tehnică de joc deosebită și inteligență tactică de joc.

HAGI-MOSCO, Emanoil (1882-1976, n. București), istoric și publicist român. Fondator (1970) al Comisiei de heraldică, genealogie și sigilografie. Contribuții în domeniul heraldicii românești („Steme boierești române, 90 de steme în culori”, „Boierii lui Mihai Viteazul”, „București. Amintirile unui oraș”).

HAGI-, v. HAGIO-. □ ~onim (v. -onim), s. n., nume sacru.