hafniu definitie

9 definiții pentru hafniu

HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. [Pr.: -nĭu] – Din fr. hafnium, germ. Hafnium.
HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. – Din fr. hafnium, germ. Hafnium.
háfniu [niu pron. niu] s. n., art. háfniul; simb. Hf
háfniu s. n. [-niu pron. -niu], art. háfniul; simb. Hf
HÁFNIU s. (CHIM.) celțiu. (~ul este un metal rar.)
HÁFNIU s.n. Metal rar, dur și cu temperatura de topire foarte ridicată, care se găsește în natură alături de zirconiu. [Pron. -niu. / cf. fr. hafnium, germ. Hafnium < Hafnia – numele latin al orașului Copenhaga].
HÁFNIU s. n. metal rar, dur, greu fuzibil, în natură alături de zirconiu, folosit în tehnica nucleară, în turboreactoare, rachete etc.; celțiu. (< fr. hafnium, germ. Hafnium)
HÁFNIU n. Metal rar, dur și cu temperatură de topire foarte înaltă. /<fr., germ. Hafnium
HÁFNIU (< fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220°C, p. f. 3.200°C). Este un metal rar, alb-argintiu, strălucitor, greu fuzibil, care se găsește în minereurile de zirconiu. Funcționează în combinații în starea de valență patru. Se întrebuințează în electronică, în tehnica nucleară (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intră în componența unor aliaje refractare și greu fuzibile în aviație și în tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster și G. de Hesevy (1923).

hafniu dex

Intrare: hafniu
hafniu (numai) singular substantiv neutru
  • pronunție: hafnĭu
Hf 1 simbol